„Lanterna” roșie i-a „întors” pe oțelari

„Lanterna
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Șepcile roșii” nu se predau. După ce au trecut de gălățeni, aceștia speră în continuare în salvarea de la retrogradare.

Nimeni nu mai credea în minutul 55 a partidei de ieri că soarta partidei poate să fie alta decât victorie a oaspeților. Aceștia aveau avantaj pe tabelă după golul reușit de Jelev în minutul 17. În plus, ei beneficiau și de superioritate numerică, în condițiile în care clujenii Alin Savu (47) și Milan Jovanovic (55) au primit direct cartonașul roșu pentru două atacuri dure la adresa lui Janos Szekely, fost jucător al „șepcilor roșii”.

Miracolul avea să se producă în numai șase minute. Goga (60) a egalat cu un șut plasat în situație de unu la unu cu portarul Kolev, iar Silvășan (66) a transformat cu precizie lovitura de pedeapsă acordată la un fault în careu asupra lui Băd. La ultima fază s-a mai echilibrat și balanța jucătorilor de pe teren, în condițiile în care „oțelarul” Costin a primi „roșu”.

Clujenii speră astfel în continuare la salvarea de la retrogradare, timp în care „oțelarii” se îndepărtează de realizara obiectivului: calificarea în Intertoto.

Alpar Meszaros, antrenor „U” Cluj: Dacă pierdeam, eram retrogradați


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pescobar, jefuit când se afla în Germania, la EURO 2024. Imagini halucinante cu hoţul în casa lui Paul Nicolau. FOTO şi VIDEO
Pescobar, jefuit când se afla în Germania, la EURO 2024. Imagini halucinante cu hoţul în casa lui Paul Nicolau. FOTO…
S-a luat de Drăgușin în direct la BBC și a fost pus la zid chiar de ai lui: „Un nesimțit ordinar / Taci din gură!”
S-a luat de Drăgușin în direct la BBC și a fost pus la zid chiar de ai lui: „Un nesimțit…
IMAGINILE ANULUI: Ramona Gabor sare în brațele Irinei Columbeanu! Sora Monicăi a aterizat la București, iar nepoata a așteptat-o la aeroport!
IMAGINILE ANULUI: Ramona Gabor sare în brațele Irinei Columbeanu! Sora Monicăi a aterizat la București, iar nepoata a așteptat-o la…
Imagini de colecție cu jucătorii României, alături de partenerele lor. Au sărbătorit alături de fotbaliști, în tribune
Imagini de colecție cu jucătorii României, alături de partenerele lor. Au sărbătorit alături de fotbaliști, în tribune
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Alimentele pe care Esca le-a exclus complet din meniul ei | Ce consumă zilnic: arată BESTIAL la 51 de ani
Mihai Trăistariu îi învață pe români cum să facă bani: „Așa poți face 3.000-5.000 de lei pe lună”
Mihai Trăistariu îi învață pe români cum să facă bani: „Așa poți face 3.000-5.000 de lei pe lună”
BANCUL ZILEI. Coafeza către clientă: - Care e ocazia, iubita? Nuntă, botez, iubit nou?
BANCUL ZILEI. Coafeza către clientă: - Care e ocazia, iubita? Nuntă, botez, iubit nou?
Tinerii care au învins primari aflaţi în funcţie de zeci de ani. La 26 de ani, Andrei Obreja a studiat în Anglia şi va conduce o comună din Timiş
Tinerii care au învins primari aflaţi în funcţie de zeci de ani. La 26 de ani, Andrei Obreja a studiat…
LEGUMA care este cel mai bun AFRODIZIAC! Egiptenii antici o mâncau zilnic
LEGUMA care este cel mai bun AFRODIZIAC! Egiptenii antici o mâncau zilnic
Românul ăsta mare şi prost Ce a putut spune acum despre Ilie Năstase multimilionarul celebru care l-a jignit incalificabil!
Românul ăsta mare şi prost Ce a putut spune acum despre Ilie Năstase multimilionarul celebru care l-a jignit incalificabil!
BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă 😢
BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă 😢
S-a dat lege nouă în România. Decizie pentru casele vechi. Soluția cerută de ani de zile
S-a dat lege nouă în România. Decizie pentru casele vechi. Soluția cerută de ani de zile
"Au murit într-o secundă!" Au apărut imaginile de pe camerele de supraveghere cu accidentul în care au pierit Mihaela și…
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
Cele mai 'bunese' iubite de fotbaliști de la Euro 2024. Pe ce loc sunt româncele
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Rusia, după victoria tricolorilor cu Ucraina: România nu a fost niciodată considerată nici măcar o echipă puternică
Rusia, după victoria tricolorilor cu Ucraina: România nu a fost niciodată considerată nici măcar o echipă puternică
István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024
István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Echipamente obligatorii pe toate mașinile din România. Ce pățesc șoferii care nu le au?
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și îndesat
Ce a urmat după ce un client i-a aruncat cu cafea în față vânzătoarei. Fata i-a plătit cu vârf și…
×